Punct Național de Contact Euroguidance
Scopul PNC Euroguidance
este susținerea dezvoltării și consolidării serviciilor
de orientare și consiliere în carieră în Republica Moldova,
în conformitate cu standardele și politicile europene,
prin facilitarea accesului la informație, promovarea
mobilității educaționale și consolidarea capacităților
profesionale ale specialiștilor în orientare și consiliere.
Funcțiile PNC Euroguidance:
-
acordarea suportului informațional tuturor părților
interesate (elevi, părinți, cadre didactice, angajatori etc.)
privind oportunitățile de orientare în carieră și mobilitate
educațională în spațiul european;
-
organizarea sesiunilor de formare profesională, atelierelor,
seminarelor și conferințelor pentru dezvoltarea competențelor
consilierilor în carieră, în concordanță cu bunele practici
europene;
-
participarea activă la lucrările Rețelei Euroguidance,
inclusiv la schimburile de experiență, proiecte internaționale
și grupuri de lucru tematice;
-
promovarea standardelor europene de calitate în serviciile
de consiliere și orientare în carieră, inclusiv prin adaptarea
acestora la contextul național;
-
elaborarea și diseminarea materialelor informative despre
sistemul de educație și formare profesională din Republica
Moldova pentru rețeaua Euroguidance și publicul internațional
interesat;
-
promovarea politicilor și strategiilor naționale privind
orientarea în carieră, prin susținerea dialogului între
actori educaționali, piața muncii și decidenți;
-
colectarea și analiza datelor privind serviciile de orientare
și consiliere în carieră pentru formularea recomandărilor
de politici și măsuri de îmbunătățire;
-
promovarea și creșterea vizibilității naționale și
internaționale a Rețelei Euroguidance și a activităților
desfășurate de Punctul Național de Contact prin platforme
web, publicații și evenimente publice.