Sistemul de învățământ din Republica Moldova
Educația reprezintă o prioritate la nivel național și factorul primordial al dezvoltării durabile a societății, bazată pe cunoaștere. Prin politica în domeniul educației, statul asigură dreptul fundamental indispensabil pentru exercitarea celorlalte drepturi ale omului, mecanismul principal al reproducerii și dezvoltării capitalului uman și realizarea idealului și a obiectivelor educaționale, formarea conștiinței și identității naționale, promovarea valorilor general-umane și a aspirațiilor societății de integrare europeană.
Potrivit Codului Educației al Republicii Moldova, cetățenii Republicii Moldova au drepturi egale de acces la educație și formare profesională inițială și continuă prin sistemul național de învățământ, în condițiile prezentului cod. Pachetul standard de servicii educaționale pentru învățământul obligatoriu, indiferent de tipul de proprietate a instituției de învățământ, se aprobă de Guvern.
Conform art. 10, alin. (1) din Codul Educației, în sistemul educațional, procesul de învățământ se desfășoară în limba română și, în limita posibilităților sistemului educațional, în una din limbile de circulație internațională sau, în condițiile alin. (2), în limbile minorităților naționale.
Sistemul de învățământ este organizat pe niveluri și cicluri în conformitate cu Clasificarea Internațională Standard a Educației (ISCED-2011).
Potrivit art. 13 din Codul Educației, învățământul obligatoriu începe cu grupa pregătitoare din învățământul preșcolar și se finalizează cu învățământul gimnazial. Obligativitatea frecventării învățământului obligatoriu încetează la vârsta de 16 ani. Responsabilitatea școlarizării obligatorii a copiilor cu vârsta de până la 16 ani revine părinților sau altor reprezentanți legali și autorităților administrației publice locale de nivelurile întâi și al doilea. Ministerul Educației și Cercetării elaborează, aprobă și monitorizează respectarea regulamentelor de înmatriculare/școlarizare obligatorie a copiilor de vârstă școlară.
Instituțiile de învățăminte gimnazial, liceal, profesional tehnic, superior și de formare continuă eliberează persoanelor care au promovat examenele de absolvire acte de studii, potrivit formatelor elaborate și aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, personalizate în mod centralizat.